Buze rosii (Partea IV)
Aceasta este ultima parte a povestii Buze rosii, creata de Madalina. Speram sa va placa! Primele trei parti le gasiti aici(partea I), aici(partea II) si aici(partea III). Speram ca v-a placut intreaga poveste!
…….
Dupa inmormantare, Alexandra nu mai era aceeasi. Spunea ca ea il vede pe Cristi…ca el este mereu cu ea. Atat Clara cat si parintii si prietenii isi faceau griji pentru sanatatea ei.
Din fata aceea plina de viata, ramasese doar o amintire. Buzele ce candva ii erau rosii, acum erau palide, ochii erau cuprinsi de lacrimi la fiecare poza ce o vedea cu ei doi, la fiecare lucru de al lui. Pentru un timp, Clara s-a mutat la ea, ca sa o ajute sa treaca peste si incetul cu incetul isi revenise. Incepuse sa zambeasca si sa prinda aripi iar.
Era vara din nou si totul ii amintea de el. Intr-o zi facand curat prin apartamentul ce candva era al lor, a gasit o cutie plina de seringi si pastile. Erau de toate….le lua pe toate. Clara vazand-o i-a luat cutia din mana.
- Ce-i cu astea aici?
- Alex…stii de ce m-am despartit atat de usor de Cristi?
- Nu…adica mi-a spus cate ceva, dar nimic concret.
- Ei bine, se droga. Totul incepuse din nevoie de energie. Era prea solicitanta viata la facultate si cativa colegi i-au dat cate o doza azi, o doza
- Nu-mi vine sa cred. ( si Alex se prabusise pe pat ).
- Este adevarat….de asta ne vedeam si vorbeam. Incercam sa-l fac sa se gandeasca bine la ceea ce face. La cat rau poate sa-ti faca si tie….imi spunea deseori cat de mult te iubeste si cat ar vrea sa-ti zica de acest viciu teribil, dar dependenta nu-l lasa. Vroia sa-si faca o viata cu tine….visa multe alaturi de tine. Eu recunosc, nu l-am iubit mai mult decat iubesti un frate…era o relatie ce mergea in virtutea inertiei, dar cu tine era fericit si extrem de iubit. Si crede-ma l-am rugat de atatea ori sa se lase.
Dupa ce afla adevarul Alex ii ceru Clarei s-o lase singura. Inchise
Pornise pe drumul vietii cu un inceput gresit. Trase ultimul fum si o stinse. Se baga in apa, iar rimelul i se prelingea pe obraji, parul buclat si roscat se inmuia adanc in spuma alba, doar rujul rosu de pe buze ramasese intact. Deschisese ochii si asteapta sa moara. Plangea si se ineca in singurul ei refugiu.
Deodata se trezi la realitate….se ridica din cada si se sterse incet. Lua de pe pat cutia cu seringi si cauta printre zecile de pungi. Inghiti cateva pastile, se usca , se aranja si in sevrajul produs….iesi afara.
Era vara si era cald, iar soarele ardea mai tare ca nicioadata. Parul ei frumos stralucea, iar ochii ii erau mai pierduti ca nicioadata. Tocurile i se intepenisera iar in asfaltul moale. Vrand sa treaca strada, un camion a lovit-o aproape mortal.
Era un miracol ca a supravietuit. Doctorii nu-i mai dadeau nici o sansa. Si cu toate astea ea a trait. Dar cu ce pret, cand accidentul a desfigurat-o si pe ea? Din frumoasa faptura cu ochii de culoarea mierii, cu buzele rosii si parul cret si roscovan ramasesera doar o pereche de buze si doi ochi pierduti.
Accidentul o innebunise. Sau poate ca pierderea lui? Nimeni nu va sti vreodata cum marea ei iubire s-a transformat intr-o adevarata nebunie.
Am si eu o scurta povestioara pt sfarsitul acestei minunate povesti de dragoste
Demult, undeva pe Pamant, s-au adunat toate calitatile si simturile omenesti.
Cand Plictiseala a cascat pentru a treia oara, Nebunia, nebunatica ca intotdeauna, a propus:
- Hai sa ne jucam de-a v-ati ascunselea!
Intriga si-a ridicat ispitita sprancenele, iar Curiozitatea, neputand sa retina, a intrebat:
-V-ati ascunselea? Ce mai este si aceasta? Este oare vreun joc?
Nebunia a explicat ca isi va acoperi ochii si va numara pana la un milion, in timp ce toti ceilalti se vor ascunde, iar cand numaratoarea va lua sfarsit, primul ce va fi gasit va lua locul si astfel jocul va continua…
Entuziasmul a luat-o la dans pe Euforie, iar Bucuria a executat intr-atat de multe tumbe, incat chiar si Indoiala s-a lasat convinsa, ba mai mult, chiar si Apatia cea mereu bosumflata si neinteresata…
Insa nu toti au acceptat sa ia parte la aceasta activitate. Adevarul a preferat sa nu se ascunda:
- De ce sa ma ascund, daca pana la urma tot voi fi descoperit?
[b]Aroganta a considerat acest joc ridicol (ceea ce o deranja mai mult era faptul ca ideea nu ii apartinuse), iar Lasitatea a preferat sa nu indrazneasca.
Unu, doi, trei, a inceput Nebunia sa numere. Prima care s-a ascuns a fost Lenea, care, ca intotdeauna, s-a culcat in spatele celei mai apropiate pietre. Credinta s-a inaltat spre cer, iar Invidia s-a ascuns in umbra Triumfului, care, prin propriile sale forte, a ajuns in coroana celui mai inalt copac. Generozitatea aproape ca nu reusea sa se ascunda, fiecare loc pe care il cauta parand sa fie mai potrivit pentru un prieten de-al ei decat pentru sine. Un lac de cristal? Locul ideal pentru Frumusete! Scorbura unui copac? Locul perfect pentru Rusine. Zborul unui fluture? Minunat pentru Voluptuozitate! Rafala unui vant? Locul magnific pentru Libertate! In sfarsit s-a ascuns intr-o raza de soare. Egoismul, dimpotriva, si-a gasit un loc convenabil chiar de la inceput, insa numai pentru el. Minciuna s-a ascuns la fundul oceanului (adevarata Minciuna in realitate s-a ascuns dupa curcubeu!), iar Pasiunea si Dorinta in craterul unui vulcan.
Neatentia…pur si simplu a uitat unde s-a ascuns…dar aceasta nu este atat de important!
Cand Nebunia a ajuns la 999.999, Dragostea nu isi gasise inca o ascunzatoare pentru ca fusese atat de ocupata…pana cand a observat o tufa de trandafiri si, profund impresionata, s-a ascuns intre flori. “Un milon!” a numarat Nebunia si a inceput sa caute.
Prima pe care a gasit-o a fost Lenea, la numai trei pasi. Dupa aceasta Credinta a fost auzita discutand cu Dumnezeu despre teologie, iar Pasiunea si cu Dorinta au fost vazute facand vulcanul sa vibreze. Intr-o secunda, ea a gasit-o pe Invidie, deci nu a fost greu de dedus unde se ascundea Triumful. Egoismul nici nu a trebuit sa fie cautat, caci a iesit singur la iveala, dintr-un cuib de viespi. Mergand atat de mult, i s-a facut sete, si venind inspre lac, a descoperit-o pe Frumusete. Cu Indoiala a fost si mai usor caci aceasta sta cocotata pe un gard, neputand decide unde sa se ascunda. Astfel i-a gasit pe toti, Talentul – in iarba tanara, Frica – intr-o pestera intunecate, Minciuna – in spatele curcubeului (oarasi o minciuna…era totusi la fundul oceanului…), chiar si pe Neatentie, care a uitat pur si simplu de joaca.
Numai Dragostea nu putea fi gasita. Nebunia o cautase in fiecare tufaris, fiecare raulet, pe piscurile muntilor, si, cand era aproape gata sa renunte, a zarit tufa de trandafiri infloriti…Cu un tepus ea a inceput sa indeparteze crengutele ghimpoase, cand deodata auzi un strigat ascutit: spinii au impuns ochii Dragostei. Nebunia nu stia ce sa mai faca pentru a-si cere iertare, a plans, a rugat, a implorat si chiar s-a oferit sa ii fie ajutor si indrumator.
Incepand cu acea zi, DRAGOSTEA E OARBA SI NEBUNIA O INSOTESTE MEREU…
pfaii ce final
..